Big Bang, teorie si poezie

(Links are in English)

Cînd Alexander Friedmann a propus la începutul anilor (19)’20 ideea unui universul în expansiune, Einstein s-a opus vehement, pentru că el susținea că universul este static. Apoi, Georges Lemaître (în 1927) a încercat să demonstreze expansiunea pornind tocmai de la teoria relativității a lui Einstein, și a susținut că dacă universul este mai mare acum decît înainte, înseamnă că inițial el a fost extrem de compact, ca un “atom primitiv”. Firește, Einstein – și alți savanți ai vremii – iarăși nu au fost de acord. În fine, Edwin Hubble a fost cel care a adus cele mai multe dovezi teoriei. El a descoperit că există multe alte galaxii, nu doar a noastră, și a calculat că galaxiile se îndepărtează unele de altele, așadar universul chiar se extinde.

Vor mai trece însă cîțiva ani, pînă în 1964, cînd cercetătorii (Arno Penzias şi Robert Wilson) au descoperit radiaţia cosmică de fond, descoperire pentru care au primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1978, și care a pus capăt controversei.

Așadar, au fost necesare multe decenii pentru ca oamenii de știință să poată demonstra ceea ce poetul intuise pe cînd avea în jur de 30 de ani, în 1881 (data publicării), în cîteva versuri (le subliniez pe cele în cauză, dar citez întreg fragmentul):

“Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns…
Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.
Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,
Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.
Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!…
Dar deodat-un punct se mişcă… cel întâi şi singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!…
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii…
De-atunci negura eternă se desface în făşii,
De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii…
De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute
Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute
Şi în roiuri luminoase izvorând din infinit,
Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit.”

Mihai Eminescu, Scrisoarea I

Despre Einstein și Eminescu, în episodul viitor 🙂

Advertisements

4 thoughts on “Big Bang, teorie si poezie

  1. …în acest Univers în expansiune, în care toate se îndepărtează de toate, doar Calea Lactee și Andromeda se apropie!…

    …citîndu-l pe un alt mare poet, cu viziune cosmică (Nichita Stănescu):

    „Se-apropie viitorul, se-aude, se vede
    gândurile pe care le trimit spre el se întorc mai repede ca altădată
    şi-mi trec scântei şuierând în viteză prin suflet vestindu-l într-una”

    • Da, asa e. Si peste cam 4 miliarde de ani se vor si ciocni. Abia astept sa asist la spectacol 🙂
      Foarte potrivit! Multumesc pt. versuri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s