Despre necesitatea predării şi studierii filosofiei în şcoli

Motto: “O universitate fără un departament de filosofie e ca un corp lipsit de cap.”
Lou Marinoff, Înghite Platon, nu Prozac

Deşi multor persoane numai termenul filosofie le dă dureri de cap, le provoacă zâmbete sau, dimpotrivă, le lasă reci, nespunându-le nimic, adevărul e că nu vrem să atingem nici unul dintre aceste “obiective”, ci să dovedim sau să înţelegem, aşa cum spunem din chiar titlul acestui eseu, necesitatea studierii filosofiei în şcoli, şi când zicem şcoli nu ne gândim doar la universităţi (deşi îi dăm dreptate întru totul lui Marinoff), nici doar la liceu, ci chiar la anii mai mici, să zicem începând cu clasa a VII-a. Am dori să nu trataţi a priori ca prostesc acest subiect; după ce vom delimita atât sensul a ceea ce înseamnă şi va însemna filosofie, cât şi direcţia pe care trebuie să o apuce studiul ei, sperăm să nu mai fim atât de prost înţeleşi, ba chiar mai mult, ideea noastră să prindă conturul realităţii.
La urma urmei, clasa a VII-a nu mai înseamnă ca pe vremea noastră vârsta de maxim 13 ani, ci 14, poate 15 ani. Vârste la care adolescenţii au deja formată o bază cognitivă propice pentru înţelegerea unor noţiuni introductive din filosofie. Nu este vorba, după cum se va vedea mai încolo, nici pe departe de a le preda copiilor filosofia la un nivel academic, ci de a-i familiariza cu un mod de gândire. De fapt, dacă ţinem cont de faptul că în şcoli se pune accent pe cantitate, pe mulţimea cunoştinţelor acumulate, atunci putem spune că de fapt va fi vorba la început de a-i învăţa pe tineri să înveţe să gândească, apoi să se familiarizeze cu gândirea, în mod natural. După care, treptat, pe măsură înaintării în clasele superioare, de liceu, să se facă trecerea la alte probleme specifice meditaţiei filosofice, dar la urma urmei, probleme de viaţă de care ne lovim zi de zi şi de care vor avea parte şi copiii noştri.
*
La origine, poate se cuvine să amintim, filosofia era mai mult practică, un mod de viaţă, decât teorie. Socrate nu avea timp de scris pentru că stătea toată ziua în piaţa publică, agora, echivalentul forum-ului original din Roma, pentru a dezbate cu oricine probleme de importanţă publică, civice. La fel un înţelepţ de genul unui Buddha, care nu era interesat de producerea unui sistem filosofic care să explice totul şi cu care să încheie istoria filosofiei (nici măcar să o înceapă), ci era preocupat de soarta omului, de ce anume îi produce acestuia suferinţa şi cum se poate elibera de ea.
Etimologic, filosofia înseamnă “iubire de înţelepciune”; la urma urmei, iubirea şi înţelepciunea sunt cele care ne fac să fim diferiţi de orice alt regn animal, respectiv oameni. Ele sunt suficiente pentru a putea transforma lumea în care trăim într-un pământ prielnic vieţii, pe când lipsa lor duce la distrugerea mediului în care fiinţăm, a “mamei Terra”, la intoxicarea relaţiilor interumane, de la certurile zilnice din trafic până la conflicte mondiale şi, ce este şi mai grav, la pierderea oricărui sens al existenţei, al rostului vieţii, cauză a multor nevroze şi psihoze.
Oamenii au avut întotdeauna nevoie de echilibru, atât interior, cât şi exterior. Multă vreme, în Occident cel puţin, după ce filosofia a predat religiei sarcina îndrumării oamenilor (sau mai degrabă această sarcină i-a fost răpită de religie, care a devenit mai puternică), aceasta – religia – a fost un refugiu suficient pentru problemele interioare, să le spunem sufleteşti sau spirituale, dacă nu deranjează. Mai ales că multe erau “permise”, atâta timp cât te duceai la biserică, te spovedeai şi primeai iertarea. De crimele înfăptuite în numele credinţei, nici nu mai vorbim…
În vremurile moderne, însă, o dată cu pierderea terenului de către religie, trăind într-o lume tot mai intens desacralizată, mulţi dintre contemporani se confruntă cu o acută lipsă de sens, cu un imens gol interior pe care nu mai au cu ce îl umple. Deşi au încercat toate variantele, nici bogăţiile acumulate, nici realizările din carieră, ca să dăm doar câteva exemple facile, nu au putut umple acest gol şi asana marea mocirlă în care se scufundă pe zi ce trece.
Întotdeauna oamenii au avut întrebări, dileme, probleme, necazuri, supărări. Dar niciodată, ca în zilele noastre, nevrozele, stresul sau pur şi simplu disconfortul mental nu au ajuns să erupă cu atâta forţă încât să nu poată fi comparate cu nici un vulcan cunoscut. Din cauza acestora (cei ce profită ar spune datorită lor) există astăzi atâtea zeci de şcoli terapeutice, sute de metode şi mii, dacă nu milioane de terapeuţi. Şi cu toate că riscăm să supărăm pe mulţi, realitatea este că numai o frântură dintre acestea aparţin cu adevărat domeniului terapiei, iar o parte şi mai mică are nevoie de tratament de specialitate. Restul, marea lor majoritate, deşi încă nu sunt (sau, mai degrabă, de ceva vreme, nu mai sunt) re/cunoscute ca atare, sunt probleme filosofice, întrebări pe care filosofii şi le-au pus şi la care au răspuns de mii sau sute de ani.
Astăzi nu mai este nevoie să trecem prin aceleaşi frământări, mai ales că mulţi dintre noi nu identificăm sursa problemelor şi nu putem da răspunsuri coerente sau viabile. Dar avem avantajul de a fi moştenitorii unui întreg şir de filosofi care ne-au lăsat tezaurul gândirii lor. Pentru că, la urma urmei, acest mijloc este şi un scop al filosofiei: gândirea. În principiu, fiecare dintre noi, cu câteva excepţii, are o minte pe care o poate folosi pentru a gândi. Ea trebuie doar antrenată pentru aceasta.
Filosofia a fost prea mult timp privită ca o societate secretă în care doar unii iniţiaţi puteau fi admişi. Este, pe de o parte, şi vina filosofilor care s-au închis în turnurile lor de fildeş , sau care au scris tratate criptice pentru marea majoritate a oamenilor, dar şi a celorlalţi care au deschis un adevărat război împotriva ei: de religie am amintit, dar filosofia nu a fost iertată nici de ştiinţă (dacă la început filosofia se ocupa şi cu studiul şi înţelegerea naturii, ştiinţa cercetează de mai multă vreme acest domeniu). Însă ceea ce a rezultat este tocmai indezirabilul: pierderea contactului cu oamenii.
Astăzi, filosofia revine. Religia nemaioferind răspunsuri acceptabile, iar ştiinţa fiind tot mai criptică şi inaccesibilă marii majorităţi a populaţiei, filosofiei îi revine sarcina de a ajunge ceea ce trebuie să fie: iubire (= descoperire şi practică) a înţelepciunii (= gândire), şi de a se întoarce către oameni, împreună cu toate problemele lor, fie ele metafizice, etice sau pragmatice. Filosofia poate fi larg acceptată pentru că ea se relaţionează cu oamenii aşa cum sunt ei şi nu încearcă nici să-i judece, nici să-i ierte de păcate. Ea îi învaţă în schimb cum să devină oameni de omenie, cum să fie morali, şi atunci păcatul nu va mai fi săvârşit, deci nu va mai exista. Ea îi învaţă cum să gândească, nu ce să gândească, şi atunci vor fi mai greu de manipulat.
Chiar şi numai datorită acestor ultime idei şi ar fi suficient demonstrată necesitatea predării filosofiei în şcoli. Faptul că ea nu se mai studiază aproape deloc în şcolile din România, în liceu predându-se în clasa a XII-a, fireşte cu excepţiile care ţin de harul profesorilor, într-un stil amestecat şi greoi, deşi recunoaştem că manualul s-a îmbunătăţit faţă de cum era acum 10-15 ani, iar în unele Universităţi lipsind cu desăvârşire, nu înseamnă decât că, ori autorităţile nu vor ca oamenii să poată gândi cu mintea pe care o au “din dotare”, ori că le convine să conducă o societate “bolnavă”, stresată, nevrozată sau imbecilizată, în ambele cazuri, probabil, pentru a o putea manevra mai bine, după bunul sau nebunul lor plac.
Oricare ar fi situaţia, noi nu putem fi de acord. Noi susţinem necesitatea predării filosofiei în toate şcolile, în toate liceele şi în toate universităţile. suntem convinşi că, dacă nu au făcut-o de la început, majoritatea elevilor şi studenţilor, care vor ce e potrivit pentru ei, precum şi părinţii lor, care doresc ce este mai bun pentru copiii lor, ne vor da dreptate şi ne vor susţine proiectul. Iar dacă autorităţilor le pasă câtuşi de puţin de cei ce i-au votat şi, de asemenea, de cei ce îi vor alege în viitor, vor susţine prin măsuri clare, punctuale, acest proiect benefic nu doar indivizilor, ci mai ales societăţii din care fac totuşi parte şi ele .
Predată la un nivel adecvat înţelegerii vârstei lor, filosofia va constitui o bază solidă, o fundaţie practic indestructibilă pentru construcţia edificiului ulterior. Fără a avea pretenţia că are toate răspunsurile, filosofia creează, şi asta este cel mai important, cadrul cel mai potrivit fiecărui individ în parte, indiferent de domeniul pe care şi-l va alege şi în care va activa în viitor, în viaţă. Filosofia îl ajută pe individ să devină ceea ce ar trebui să fie: om. De aici pleacă totul. Dacă societatea va fi formată din oameni (a căror caracteristică principală, repetăm ori de câte ori avem ocazia, este omenia), atunci lumea se va transforma de la sine într-una în care va fi o încântare să trăieşti, iar nu o luptă cum este astăzi, fără a mai fi nevoie de vreo reformă, fără ca cineva din exterior să încerce să ne preseze şi să ne schimbe, lucru iluzoriu de altfel, pentru că schimbarea nu se poate produce decât din interior. Schimbarea lumii alienate în care trăim, a sistemului defectuos, non-valoric şi frustrant, o putem face noi toţi. Totul poate începe cu studierea filosofiei în şcoli.
*
Părerea noastră e că presupunerea că numai în clasa a XII-a adolescenţii au destulă maturitate pentru a li se putea împărtăşi din “tainele” filosofiei, este că e o jignire la adresa tinerei generaţii. Noi credem că se poate începe mult mai devreme, aşa cum am spus, elevii din clasa a VII-a sunt suficient dezvoltaţi cognitiv pentru asta. Fireşte, cu condiţia să nu se ceară elevilor să ingurgiteze un cadavru, aşa cum mulţi profesori o fac. Filosofia, dimpotrivă, este vie! Dacă vii la şcoală şi începi: “Scrieţi! Platon a fost un filosof grec, care a trăit între anii…” şi continui tot aşa timp de o oră, atunci susţin necesitatea nepredării filosofiei în şcoli! Este vremea să abordăm altfel filosofia, respectiv predarea ei.
Iată câteva idei. Sperăm să deschidem astfel un forum pentru sugestii, dezbateri, pentru elevi, părinţi şi specialişti care să-şi prezinte opiniile, inclusiv din Minister, pentru a putea ajunge la varianta cea mai bună, cea dezirabilă.
La clasa a VII-a, fiind cea de început, se vor putea preda ore introductive, nefiind nici măcar necesar să se pronunţe termenul filosofie. Este suficient ca lecţiile să se numească ceva de genul Introducerea gândirii. De fapt, asta se face: se introduce gândirea în timpul orelor de curs, prin alegerea unor teme de genul: Responsabilitatea, sau Inteligenţa, teme care au legătură cu viaţa de fiecare zi, fără să fie prea abstracte. Apoi elevii sunt lăsaţi efectiv să-şi spună părerea referitoare la acea temă, să încerce să-i găsească caracteristicile, până la a ajunge să o definească. Profesorul, ca un bun dirijor, lasă elevii să interpreteze şi orchestrează acest demers până se va obţine o definiţie şi o caraterizare unanim acceptate. Acest mod interactiv este cel mai potrivit pentru a le da startul elevilor. Şi aşa cum se spune, startul este cel mai greu.
În clasa a VIII-a, considerăm că logica ar fi binevenită şi ar putea fi predată în locul clasei a IX-a. Trebuie doar făcută într-un fel mult mai atractiv, ceea ce nu este imposibil, dacă ţinem cont de multitudinea de jocuri logice existente sau de posibilitatea utilizării computerului în predare.
În clasa a IX-a se aplică acelaşi procedeu de găsire a unor definiţii, însă de data aceasta a unor termeni ceva mai abstracţi, gen: Ce este libertatea? Din nou, nu se dau definiţii de-a gata, oricât de bune ar fi sau oricât ar vrea profesorul să arate cât de mult a citit el, ci elevii sunt lăsaţi să le descope singuri. O să fiţi surprinşi la ce grad de acurateţe, ca să nu spunem de înţelepciune, sunt capabili să ajungă aceşti tineri, dacă li se dă şansa de a o face.
În clasa a X-a este necesară aprofundarea unor teme cum sunt cele discutate în clasa a IX-a, (un alt exemplu: Cum putem atinge fericirea având o viaţă virtuoasă?), prin introducerea, pe lângă ideile elevilor, a mai multor păreri avizate, a disputelor filosofice care s-au iscat de-a lungul vremii referitoare la acea temă. Va fi o plimbare încântătoare prin toată istoria filosofiei, fără a face însă istorie stearpă.
În clasa a XI-a va fi studiată metafizica şi cele relaţionate cu ea. Nu trebuie însă să ne sperie acest termen. Metafizica este de fapt cea mai apropiată de sufletul omului, numai că acesta a pierdut contactul cu ea. Acum este momentul să se discute liber despre ce este dincolo de natură, despre nemurirea sufletului, despre cum este privit omul în mai multe religii. Este bine ca de acum doar să fie oferită o biliografie, să se ceară anumite lecturi, care să fie apoi discutate. După cum se vede, în toată această nouă structură, se pune cel mai mult accent pe comunicare, în special a ideilor proprii.
În fine, în clasa a XII-a este bine să se introducă etica. Prea mult prea mulţi nu ştiu să facă diferenţa dintre bine şi rău. În societate nu mai avem nici o responsabilitate, nu ne mai îngrijorăm de nici un aspect moral; atâta timp cât avem bani şi putem cumpăra orice cu ei, credem că putem face orice. Etica este necesară, dar este şi sensibilă. Poate, cu alte cuvinte, să plictisească, dacă nu este studiată interactiv. Dar este imperios necesar ca individul să realizeze că libertatea nu înseamnă doar drepturi, ci şi obligaţii, în primul rând obligaţiile cetăţeanului faţă de societatea în care trăieşte. Adică da, drepturile omului, dar şi responsabilitatea omului pentru lumea în care trăieşte.

În Facultăţi, apoi, cercetarea filosofică va putea fi în sfârşit făcut la nivel academic, va putea fi studiată şi filosofia analitică, cea mai abstractă şi cea mai puţin practică, în sensul aplicabilităţii în viaţa de fiecare zi, dar necesară la rândul ei pretenţiilor şi expectanţelor de nivel universitar.
*
După cum spuneam, acestea sunt doar câteva idei de la care trebuie să pornim. Pentru că odată conştientizată necesitatea studierii filosofiei în şcoli, de la idee până la aplicare nu mai este decât un pas. Pe care îl putem face, dacă vrem într-adevăr să avem un învăţământ cu adevărat important şi nu doar apă de ploaie cu care să ne îmbătăm. Pentru ca să ne dăm seama că apa de ploaie nu este băutură, este nevoie doar de bunul simţ comun; dar în rest singură filosofia vine să ne ajute să facem ordine în mult prea amestecata şi haotica noastră minte şi lume.