Network

Network
(1976)

· regia Sidney Lumet
· scenariul Paddy Chayefsky
· cîştigător, printre multe alte premii şi nominalizări , a patru Oscar-uri şi a patru premii Globul de Aur

Recunosc că nu sînt un adept al filmelor vechi, chiar dacă mai vizionez uneori un film clasic, mai mult sau mai puţin celebru. Însă filmul acesta mi-a atras atenţia de la primele secvenţe văzute, “citate” într-un alt film, primul dintre două documentare care merită la rîndul lor văzute şi despre care poate vom avea ocazia să vorbim altădată: Zeitgeist. The movie şi Zeitgeist. Addendum. După ce l-am văzut în totalitate, am fost mulţumit de decizia luată. Network este un film care merită văzut; ba chiar mai mult.
Povestea care stă la baza filmului este una simplă în sine: este povestea televiziunii. Complex este însă felul în care aceasta ne conduce viaţa, fie că sîntem în faţa sau în spatele ecranului. Povestea este spusă prin intermediul mai multor altor poveşti, unele care se delimitează mai clar decît altele.
Prima: un prezentator de ştiri, Howard Beale (interpretat de Peter Finch în penultimul său rol), de-acum bătrîn şi, după ce îi moare soţia, devenit şi alcoolic, cu un rating în cădere liberă, este dat afară de televiziunea UBS aflată în criză financiară. Ce declanşează acest fapt este prezentat într-un mod absolut genial. Prezentatorul îşi anunţă intenţia de a se sinucide în direct în ultima seară în care va mai prezenta ştirile, anunţ pe care colegii din studio nici măcar nu-l aud, ocupaţi fiind cu orice altceva. Sinuciderea aceasta, spune Howard, cu siguranţă o să obţină un rating mare!
A doua este încîlcita poveste de dragoste dintre o tînără şefă de departament mai mult decît ambiţioasă, care va ajunge vicepreşedintele reţelei, prin ale cărei vene nu curge sînge, ci televiziune, Diana Christensen, interpretată de Faye Dunaway, şi Max Schumacher (William Holden), şi el la vîrsta senectuţii, şef al departamentului de ştiri proaspăt transformată dintr-o divizie independentă într-un “departament al Reţelei”. Max va fi el însuşi concediat fiindcă îl va lăsa pe Howard Beale să-şi exprime punctul de vedere, în locul a ceea ce se dorea să fie o ieşire din scenă politicoasă, în care acesta să-şi exprime regretul faţă de anuţul făcut şi cuvintele folosite.
Ei bine, punctul acesta de vedere al lui Howard este cheia şi totodată face deliciul întregului film. Sînt idei pe care nu le-am mai întîlnit de mult atît de clar şi răspicat spuse. Howard se ia de cîteva paradigme ale vieţii noastre şi răstoarnă astfel un întreg sistem clădit pe acestea, cum ar fi omul ca fiinţă nobilă şi liberă sau însăşi ideea de Dumnezeu. Cuvîntul original folosit de el este cel mai potrivit: bullshit. Minciuni. Porcării. Cuvînt care va atrage ca un magnet creşterea ratingului. Or, ratingul este tot ceea ce preocupă o televiziune.
Aşadar, în loc să mai fie dat afară, lui Howard Beale i se oferă un show în care să fie “profetul” nebun pe care şi-l doresc telespectatorii. Pentru că ei nu o pot face, au nevoie de cineva care să le exprime ura şi să o strige în locul lor. Şi o va face el: ştie că este criză, că lumea îşi pierde slujbele, că băncile falimentează, că mîncarea nu este bună de mîncat şi că aerul este irespirabil, ştie că lucrurile stau prost, dar nu ştie ce este de făcut în legătură cu toate acestea. El, Howard Beale ştie doar atît: că telespectatorii trebuie se se înfurie, să realizeze că sînt oameni şi că viaţa lor are valoare. Să înceteze să se uite la el şi să stingă televizorul, să înceapă să gîndească pentru că atunci nu vor mai putea fi manipulaţi.
O altă poveste este cea a corporaţiilor, corporatocraţia cum o numeşte John Perkins . A corporaţiei care conduce acum UBS, şi prin ea a tuturor celorlalte care conduc lumea. Cu corporatocraţia nu te poţi pune, pentru că este imposibil să-i cunoşti sursa. Atîta timp cît gîndeşti în termeni de popoare şi naţiuni, eşti pe o cale greşită. Există doar companii, nu ţări. Există doar afaceri. Doar bani. Atîta timp cît vor exista bani, nu va exista democraţie, nici libertate. Cînd s-a luat la trîntă cu o corporaţie, Howard Beale a fost învins. Şi nu prin forţă, ci prin argumente. Ceea ce-l va face să predice viitorul sumbru al omului, în folosul corporatocraţiei, iar asta nu-i va aduce decît un rating din ce în ce mai mic. Iar asta îl va ucide, pentru că Network-ul nu putea accepta un rating atît de mic, iar corporaţia nu voia să-l concedieze pentru că avea nevoie de el. Şi cînd spun “îl va ucide” nu vorbesc în metafore, ci la propriu. Omul, individul nu contează deloc, ci este oricînd înlocuibil.
Deci, care televiziune va avea curajul să dea acest film pe post? Ce vom învăţa noi de aici şi, mai ales, ce vom face? Probabil nimic, pentru că ce am putea face? Dar poate vom începe să gîndim. Şi aceasta va fi destul.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s